Viespea de hârtie

Să vorbim despre minunile naturii, să vorbim despe insecte.
Ce stiți despre viespile de hârtie?
Viespile de hârtie sunt rude cu viespile de la noi care ne dau bătăi de cap vara, în zilele călduroase. Această specie se găsește în sudul Chinei, au o culoare mai deschisă (maronie), au și ele ace și trăiesc în grupuri mari. Viespile de hârtie își construiesc cuiburi înalte și înguste.
Colonia de viespi este condusă de o regină și este singura care depune ouă fertile. Ele eclozează sub forma unor larve ce necesită atenție constantă. Cuibul de viespi de hârtie este ocupat doar un an, regina construiește, pe o ramură solidă, un mic pețiol, apoi construiește o galerie de celule în care va crește prima serie de larve. Materialul folosit este hârtia, regina răzuiește fibre lemnoase de pe trunchiurile de copaci , le amesteca cu propria salivă , rezultând astfel celuloza.
Viespea de hârtie are ac pe care îl folosește doar pentru apărare, viespile masculi sunt lipsite de apărare.
Toamna, regina depune o serie specială de ouă- de tinere regine și de masculi trântori. Reginele tinere își vor gasi partener pentru a începe o noua colonie. Cele care nu au noroc, trântorii și lucrătoarele rămase în cuib dispar treptat din cauza vremii reci. Regina care și-a găsit partener va supraviețui iernii, hibernând într-o crevasă. Primăvara se trezesc și vor începe construirea noilor cuiburi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu